sâmbătă, 2 august 2014

Cine nu-și cunoaște trecutul, n-are viitor !

Oare ce este istoria? În anumiți termeni, aș spune studiile faptelor și al evenimenelor trecutului, este o relatare și o construcție a unei imagini care încearcă să facă perceptibile timpurile care s-au scurs...
     Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii învățau cu băgare de seamă, despre strămoșii și trecutul lor, atunci cînd luptele și războaiele erau la ordinea zilei și atunci cînd lumea murea în strigăte ce le ocoleau casele. Căci se lupta pentru dreptate și patria ce-i „găzduia”, oferindu-le bogății și priveliști într-adevăr frumoase. Pe acele timpuri grele, fiece domnitor lupta împreună cu poporul său pentru păstrarea pămînturilor pe care lucrate cu sînge și sudoare, luptau pentru dreptate și pentru bucata de pîine, ce o cîștigau prin osîndă și chin. În general, despre asta ni se vorbește în sutele de texte documentare, poezii sau romane cu caracter istoric, cum ar fi „Neamul Șoimăreștilor” de Sadoveanu, atunci cînd Tomșa și Șoimaru se luptau cu oastea pentru a-și păstra ceea ce strămoșii le-au lăsat drept cea mai scumpă avere – pămînturile și patria. Fiecare elev, fiecare cetățean și om al unei țări, e dator față de locul natal, dar și față de toți cei ce s-au luptat cu durere și strădanie pentru țară, să-i cunoască, să afle și să strudieze evenimentele ce au avut drept consecință redobîndirea tronului, a unor pămînturi sau o simplă victorie. Căci asta e istoria – libertate, putere, război, suferință și biruință. Drept urmare, fiecare din noi trebuie să-și cunoască istoria, pentru că ea este asemeni unui martor care confirmă trecerea timpului, cea care iluminează realitatea, care vitalizează memoria și care ne oferă călăuzire în viață, zi de zi.
     În concluzie, nu aș putea menționa decît un citat de a lui Grigore Vieru, care spune că „Cine nu și-a scris istoria cu sîngele, acela sau n-a avut-o nicicînd, sau crede că poate trăi pe contul istoriei altora”. Deci, pot spune ferm că „Cine nu-și cunoaște trecutul, n-are viitor” !



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu